O locație de excepție

    Ciocănești, este situat pe Valea Bistriței Aurii, între Vatra Dornei și Cîrlibaba, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase sate din țară. A fost inclusă de către Lonely Planet pe locul 6, în topul celor mai colorate destinații de vacanta din Europa, iar în 2014, Asociația ”Cele mai frumoase sate din Romania” declara Ciocănești- Satul Cultural al României .

         Pe lângă zona geografica de poveste, Ciocănești este unic, prin cromatica și arhitectura caselor, încondeiate cu motive viu colorate inspirate din portul tradițional al locului. În acest sat al gospodarilor dornici să păstreze viu și neatins folclorul bucovinean, vei găsi și urme ale meșterilor făurari de arme ,ale vechilor topitarii de aur. Legendele spun, că de la Dragoș Vodă, Ștefan cel Mare, aici se ”ciocăneau” armele domnitorilor români de către meșteri făurari vestiți, de unde și numele de Ciocănești.

          În fiecare casa, frumos sculptată și pictată, vei întâlni, fete tinere care au deprins arta ”închistririi” ouălor, îndeletnicire transmisa din strămoși. Muzeul Ouălor Încondeiate și Festivalul Oaulor Încondeiate (se desfășoară anual în perioada postului Pastelor), găzduiește mii de vizitatori dornici să cunoasacă aceasta tradiție a locului.
          Pe Bistriță cea învolburată, încă de la anii 1400 (prima atestare a localității, în cronicile vremii), oamenii locului, au plutărit pe plute făurite din bușteni de brad. Pe 15 august, an de an, curioșii și iubitorii muntelui se pot bucura de experiența plutăritului, dar și de gastronomia locului la Festivalul International al Păstrăvului.


       Situată într-o localitate plină de istorie, tradiții și obiceiuri de demult, din inima Bucovinei - Pensiunea Coliba Plutașilor a deschis ușile pentru oaspeți încă din 2015. De atunci și până acum ne-am reinventat, și ne-am adaptat cerințelor dumneavoastră. 

Faceți o excursie în inima naturii

         Înconjurată de natură și tradiții, locația noastră are în apropiere și câteva pârtii de menționat, precum cele din Vatra Dornei, pârtia Mestecăniș, Bucovina, pârtia Rarău - Câmpulung Moldovenesc. Astfel că iubitorii sporturilor de iarnă își pot exersa aptitudinile sportive înainte de a se retrage la liniștitul ciubăr pe care îl avem în folosință. 

Ciocănești este punctul de plecare în drumeții către: Masivul Suhard, Obcina Mestecanișului, Parcul Muntii Rodnei, Lacul glaciar.

Ciocănești
Ciocănești

      Regiunea Bucovina sau "Țara de Sus" în partea de nord a zonei Moldova se întinde din partea de nordest a Munților Carpați în partea sa de vest. Având o dezvoltare turistică aparte, susținută de tradiții, datini și obiceiuri, munții în a căror natură se pot desfașura activități de drumeții. 

      O altă activitate spirituală pentru care Bucovina este foarte cunoscută, este cea de ținut al mănăstirilor. Chiar în comuna Ciocănești există un astfel de lăcaș - Mănăstirea Ciocănești / Schitul Suhard - Vf. Suhard, până unde, se poate profita de o drumeție pe un frumos traseu montan de 10 km, sau se poate ajunge foarte ușor cu mașina.

      La fel de importante, și scăldate în frumusețile zonei sunt și Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Vf.Botosel, cu traseul montan de 6 km drumeție, sau Mănăstirea Prislop din pasul Prislop.

Relaxare și liniște în curtea noastră

       Încă de la intrare, se pot zări în imediata apropiere dealurile împădurite și potecile ce pot fi străbătute la pas pe toată perioada anului, și tot de la intrare se pot observa ”dotările” nostre de activități relaxante (mai ales pe timpul verii - grătar, ceaun, foișor).

       Proprietate are o dimensiune de 5.000 mp, din care aproximativ 400 mp spatiul de cazare. Tot la noi găsiți și un foișor amenajat cu grătar, plită, proțap; avem posibilitatea amenajării unui loc pentru foc de tabără.
     S
pațiu de relaxare pentru cei mici, și cei mari - loc de joacă, cu tobogan și balansoare, trambulină și mult aer curat. Pentru cei mari, ciubăr și bună dispoziție.

      Oamenii buni ne-au dat mereu sfaturi pe măsură, iar fiecare cerință, sau dorință a fost îndeplinită mai devreme sau mai târziu. Așa cum a fost șemineul, spațiul comun din living sau închiderea terasei, lăsând vizibil peisajul montan prin montarea unui perete transparent.

      Ultima dorință a fost existența ciubărului - care din perioada Crăciunului 2021 a și fost amenajat și dat spre relaxarea oaspeților  noștri.